1 Decembrie este despre ce ne e drag nouă cu adevărat, despre visuri, aspirații și bucurie. De aceea cred că am putea privi frumos în iarna centenarului prin ochii copiilor, spre viitorul pe care ni-l putem clădi pentru noi și ei, împreună.
Nu despre festivități, protocoale și formalități. Nu despre să fii la înălțime într-un fel sau altul, pentru că nu este și nu va fi niciodată vreo competiție în sufletele noastre.
Privind în ochii lor nu putem minți, nu putem găsi scuze – putem doar să fim zi de zi mai buni, mai iubitori și mai împliniți împreună.
Să le oferim prezentul și vor visa și vor realiza un viitor așa cum îi învățăm noi astăzi. Se vor bucura așa cum ne bucurăm noi cu ei acum, vor visa așa cum visăm noi împreună cu ei acum, vor crește frumos și nimic nu va putea distruge bucuria și visurile lor niciodată, atâta timp cât noi ne acordăm și le acordăm încredere, vorbe și fapte de suflet zi de zi.
La mulți ani oameni buni de pretutindeni! La mulți ani, în fiecare zi! 1 decembrie fericit!
P/S Am fost cu colegii împreună și am stat până la asfințit pe Rarău, am apreciat faptul că am realizat atâtea lucruri împreună, am apreciat efortul salvamontiștilor – sunt acțiuni frumoase și încărcate de semnificații.
Și totuși acum, când am revenit acasă, în minte și în suflet îmi rămân acești copii când mă gândesc la ziua națională. Și mi-am zis că nu e cu totul întâmplător. Pentru că tot ceea ce facem noi zi de zi, pentru viitor facem, iar ei sunt viitorul, de ei și de sufletele lor și ale noastre trebuie să ne ocupăm în fiecare zi. Și noi suntem ca ei, și ei ca noi. Să avem grijă de noi, de sufletul nostru și al lor deopotrivă, dragii mei!
Fotografii realizate în cadrul întâlnirii fotografice „Bucovina FOTOgenică, ediția a IV-a: Iarna Centenarului„. Mulțumesc din suflet organizatorilor și sponsorilor, care au făcut această întâlnire posibilă și tuturor colegilor (participanți, organizatori și sponsori deopotrivă) care în aceste zile și-au deschis sufletele și i-am putut vedea așa cum sunt- niște copii frumoși cu bucurii, vise și aspirații în suflet. Întâlnirea noastră și discuțiile seara au însemnat foarte mult pentru mine. Poate de aceea, sufletește, asociez totul astfel. Vă îmbrățișez cu drag pe toți și vă sunt recunoscătoare pentru fiecare moment.