© Mihaela Oprisan
logo

Blog

O familie, multe emoții și așteptări

Acestea deja sunt amintiri, căci familia deja s-a mărit...și mă uit cu drag la ele, că parcă văd griji și întrebări până și pe fața cățelușei. Era cu puțin înainte de venirea Anei... și toți membrii familiei erau încărcați de emoții, în așteptarea ei.

Fotografia de maternitate nu trebuie neapărat să se încadreze în niște tipare prestabilite. Ca fotograf m-am simțit super în preajma lor și le-am imortalizat momentele așa cum și le-au dorit, plus câteva instantanee. Pentru că fiecare familie e altfel dar fiecare așteaptă cu emoție și nerăbdare momentul...și cu mii de întrebări.

Bucovina FOTOgenica II

Am lăsat să treacă mai bine de o săptămâna de la eveniment și totuși entuziasmul nu s-a diminuat! Din contra, cu așa amintiri frumoase în suflet abia aștept ediția a III-a - Bucovina FOTOgenică!

Despre ce a fost ediția a II-a? Despre oameni frumoși în locuri frumoase, tradiții, oameni care pun suflet în ceea ce fac și dăruiesc pasiune și iubire celor din jur.

Poveşti de dragoste

Cu Mădălina m-am întâlnit direct la şedinţa foto. Ea a fost câştigătoarea primului concurs organizat de mine pe facebook.

Să dai peste o poveste de dragoste la prima vedere care are elemente comune cu a ta, la concursul organizat tocmai când sărbătoreai 10 ani de la căsătorie... hmmm se pare că serverul a ales câştigătorul într-un mod aparte..sau, mai probabil că fiecare poveste de dragoste are ceva aparte şi ceva similar cu povestea ta...sau că nu se poate să nu rezonezi când vezi doi oameni care se iubesc...

Despre Frumos

În fiecare femeie sălăşluieşte o zeiţă. Toate ar trebui să ne facem timp pentru noi, să ne găsim liniştea interioară, graţia şi strălucirea.

Frumuseţea din fotografiile de mai jos este dată de firea fetelor în primul rând, de acea frumuseţe care vine din interior. Stiliştii le-au pus în valoare trăsăturile, rochiile le-au conturat personalitatea. Dar dacă fetele nu erau conştiente de farmecul lor, fotografiile n-ar fi ieşit aşa.

Ana-Maria si Alexandru

Save the Date

Când Ana şi Alexandru mi-au povestit despre ieşirile cu cortul pe Rarău, am ştiut cum o să ilustrez povestea lor.
Aşa cum, privind în urmă, mi-aş fi dorit un cadru cu noi doi la căbănuţa de lemn de la Durău, cu corturile rockerilor în faţă, în lumina focului şi cu o umbră de chitară...nu, nu prea clară, că se auzea în surdină. Dar pe atunci nu se făcea „Save the Date”. Şi nu, nu mi se pare o modă sau un moft decât dacă mirii merg acolo unde le zice fotograful, într-un loc frumos dar care nu reprezintă nimic pentru ei. Când fotograful ascultă povestea lor şi apoi o ilustrează cu toţii împreună, e cu totul altceva. Când o să îi întrebe copiii peste ani ce-i cu pozele astea, ei vor avea ce povesti.

Flori, cafea și zâmbete

 Fata care vă înseninează ziua, vă aduce primăvara- când afară e iarnă, vă face și cafeaua :) Dacă sunteți norocoși e posibil să o întâlniți la Coffee Time în George Enescu. Dacă ați cunoscut-o, sigur nu ați reușit s-o uitați. Dinamică și senzuală, binedispusă mereu, transmite și celorlalți o stare de bine. Mulțumesc, Roxana Sinescu pentru ședința și nu numai.
Roxana a fost vopsită, coafată și machiata de Carla Macovei, hairstylist și make-up artist în Suceava, la Salon Pixie, destul de aproape de cafeneaua Roxanei. Amândouă vă vor face ziua mai frumoasă dacă le vizitați.

Rising Stars

 VOUGUE, FASHION, Harper's BAZAAR, GLAMOUR, ALLURE se vor bate pentru fata asta! Probabil va ajunge şi la Coco Chanel dacă va dori. Un model unic, natural 100%, cu pielea neatinsă de make-up şi cu tenul perfect că mă gândeam că n-are cum să aibă peste 18 ani şi să facă modelling de ceva vreme.
În fine, judecaţi şi voi, căci fotografiile sunt aproape needitate.
A fost o colaborare frumoasă pe un vânt puternic, care mai spre seară urma să aducă zăpada de aprilie.
Hainele sunt creaţiile lui Astrid Acatrinei, o tânăra creatoare de modă din Suceava care tocmai îşi termină studiile în domeniu la University of Westminster, Londra şi e posibil să îşi deschidă casă de modă în Suceava în viitorul apropiat.